Iulică, ia mâna de la falcă că…

Din bătrâni se spune că atunci când stai cu mâna la falcă, stai a pagubă! În cazul tău, poți sta liniștit cu mâna unde vrei, fiindcă tot a pagubă miroși. Nu sunt răutăcios, dar cele 3 “proiecte lăudăroase” cu care vrei să salvezi Gorjul, sunt penibile și necredibile! Mocăniță,  Spitalul Regional și Balonul.

“Geniule”, ca să crești nivelul de trai într-un județ, prima regulă este să dezvolți producția, indiferent pe ce ramuri! Ori, tu, ca membru în Consiliul de Supraveghere al CEO ai fost de acord cu programul de restructurare, program ce conține închiderea până în 2025 a carierelor: Tismana, Poiana, Peșteana, Jilț Sud și Lupoaia! Brava, geniule! Cred că pentru asta ai pregătit proiectul Nr. 1, adică Mocănița! Suim șomerii rezultați în ea și o deturnăm spre vest. Sau cum facem?

Spitalul Regional l-ați “construit” de atâția ani… încât trebuie renovat!

Ca să vezi că sunt și constructiv, sar în ajutorul tău și îți las câteva indicii care pot fi aplicate pentru a eficientiza sistemul medical. Mă refer la soluții aplicabile, nu la SF-urile băznite de voi în fiecare campanie electorală. Poftim lectură:

Draft reformă SJU:

⁃ Lăsăm necesitatea unui spital municipal, deoarece nu vom reuși nici în 20 de ani de aici încolo să construim unul nou (asta este altă poveste). Trebuie făcute funcționale cele pe care le avem.

⁃ Actualmente salvările transportă pacienții între cele două spitale pentru că Spitalul 700 nu are Chirurgie, iar spitalul Tudor Vladimirescu nu are Cardiologie si Neurologie, dar are 2 secții de chirurgie!

⁃ Soluția – spitalul Tudor Vladimirescu să devină municipal, iar spitalul 700 să rămână județean, incluzând și pasarela.

⁃ Dificultatea este lipsa de spații la 700 pentru organizare UPU și bloc operator aferent mutării unei secții de chirurgie.

⁃ Soluția:  fonduri europene pentru extindere spital. Cel mai simplu, deoarece există fonduri pentru cercetare, iar universitățile pot să-și construiască sedii pentru cercetare, cooperarea cu UCB și accesarea de fonduri pentru construirea deasupra parcării ce se află în stânga clădirii policlinicii, a spațiilor necesare unor secții de UPU, chirurgie, ortopedie, urologie și nefrologie + dializă, oncologie, dermatologie care pot fi legate printr-o pasarelă de sticlă de imagistica existentă la Spitalul 700.

⁃ Astfel. în stânga policlinicii, ar fi spațiu de acces ambulanțe în UPU și pentru bolnavii care se adresează spitalului.

⁃ În dreapta, unde este biserica, realizarea unui proiect care să cuprindă includerea bisericii în accesul aparținătorilor în policlinică, cu zone comerciale amenajate pentru aceștia, atât alimentar cât și produse de strictă necesitate: pijamale, pamperși, șervețele, hârtie igienica. Chiar și flori, astfel încât, comerțul floral să nu se mai desfășoare pe treptele ambulatoriului. Uite cum SJU ar avea doua intrări: în stânga, ambulanțe și pacienți critici, în dreapta, aparținătorii prin zona comercială în policlinică.

⁃ In spațiul rămas după plecarea unei secții de chirurgie la 700, în spitalul Tudor Vladimirescu se poate organiza cardiologie si neurologie astfel încât spitalul să funcționeze separat și ambulanțele să nu mai circule pentru consulturi între cele două locații.

⁃ Avantajele unei astfel de organizări și înființării unui al doilea UPU: se scurtează timpii de așteptare al pacienților din Urgență și se fluidizează internările.

⁃ Sub pasarela să rămână Infecțioase si Psihiatrie cu crearea de spațiu pentru plimbare și ergoterapie al pacientului psihic. Secțiile de sub pasarelă vor fi aferente SJU.

⁃ Se va reloca Balneofiziologia din locația Tudor Vladimirescu, pentru că funcționează pe principiile bolilor cronice, sub pasarelă, astfel încât Oncologia si Dermatologia să își găsească loc în viitorul spital municipal.

⁃ Resursa umană: ani de zile aproape jumătate din absolvenții universității Timișoara sunt din Târgu Jiu. Ei vor să vină acasă, dar nu au unde.

Ți-ai notat, Iulică? Scoate-ți aerul din cap (pardon, balon) și ia de bune soluțiile aplicabile. Spitalul Regional lasă că-l face Mari Jean Marinescu. Așa a promis în campania trecută!

Mai am o idee năstrușnică! Mă votezi pe mine, fiindcă eu cel puțin știu să identific oameni capabili ale căror soluții aduc plus valoare județului nostru. Nu glumesc. Chiar mă recomandă acțiunile din ultimii 3 ani.

Te salut și dacă nu ai înțeles ceva, sunt dispus să pun reprezentantul pe sănătate din cadrul ADN, pe Elena Vlad, să-ți deseneze. Draftul de mai sus l-a creionat în 20 minute! Dacă făceai o comisie cu un proiectant, în 2-3 ore ai creiona o strategie reală de eficientizare a spitalelor din Târgu Jiu, deja existente.

Dacă nici așa nu pricepi, punem în aplicare  proiectul 3: îți umflu “balonul salvator” și cu gura, numai du-te… du-te Dică… du-te!