APAREGIO, conducta de alimentat PSD-ul

0
2848

Societatea de apă și canal, care are acționari instituții publice, SC APAREGIO, a ajuns moșia PSD. Milioane de euro, luate prin proiecte europene, au fost cheltuite pe lucrări de mântuială, de conducerea pesedistă, care a angajat sute de pile ale colegilor de partid.

90 de milioane de euro s-au cheltuit în județul Gorj, pentru lucrări de canalizare. În ciuda sumei colosale investite, județul este deficitar la capitolul utilități. Încrengăturile din “afacerea canalizarea” au fost făcute publice de fostul “aghiotant” al directorului Traian Pătrășcoiu. Deși au fost detaliate mecanismele prin care banii publici s-au scurs și deficiențele din sistemul de canalizare, instituțiile de control ale statului se fac că nu aud și nu văd. Șeful care a gestionat sistemul de apă și canalizare, în ultimii ani, este un susținut al PSD, fost turnător la vechea securitate. Traian Pătrășcoiu, directorul pensionar al societății de distribuție a apei, stă fără griji, deoarece este protejat de Consiliul de Administrație, care a dat o hotărâre, prin care i s-a dublat salariul, ajungând la aproape 20.000 de lei și este protejat, în cazul în care face erori de management, printr-o asigurare, plătită de societate. Hotărârea, prin care Traian Pătrășcoiu este favorizat, a fost votată în unanimitate de membrii CA, toți numiți politic și asumată de președintele Radu Angheloiu, membru ALDE și el pus politic în mai multe funcții.

Membrii Consiliului de Administrație au simțit nevoia să-i sporească protecția directorului societății. În data de 25 septembrie, anul trecut, CA a modificat contractul de mandat al lui Traian Pătrășcoiu, deși acesta este pensionar și nu a avut nicio legătură cu domeniul în care a fost plantat șef. Consiliul de Administrație, condus de partenerul de alianță de la ALDE, Radu Angheloiu, votase în unanimitate pentru a modifica, în favoarea lui Pătrășcoiu, contractul de conducere. Membrii C.A. au stabilit ca fostul colaborator al securității să primească o indemnizație de 19.000 de lei, adică peste 4.000 de euro. Pătrășcoiu cumulează salariul, făcut cadou de PSD, care l-a pus în funcție, cu pensia de 25 milioane de lei vechi, lunar.

Gafele directorului, plătite de societate

Prin aceeași hotărâre, consiliul de administrație pune în cârca Aparegio greșelile manageriale ale lui Pătrășcoiu. Sub aspectul unei obligații, CA stabilește să transfere în seama societății Aparegio, eventualele gafe sau ilegalități, din actul de management. “Să încheie un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în limita sumei de 50.000 euro și să depună o copie a poliței de asigurare la sediul societății. Plata asigurării de răspundere profesionala va fi asigurată de întreprinderea publică și nu face parte din indemnizație”, este unul din punctele adăugate la contractul de mandat, pentru favorizarea lui Traian Pătrășcoiu. Și favorurile pentru șeful societății de apă și canal nu se opresc aici. Aceiași protectori din C.A. îi iau din răspundere, înlocuind sintagma de “indicatori de performanță”, cu “indicatori de performanță pentru administratori executivi”.

De ce este ținut Pătrășcoiu șef la Aparegio? Întrebarea ar putea avea ca răspuns numărul de angajări, făcute de acesta, printre cei încadrați fiind rude sau apropiați ai liderilor PSD, deși pe ușa societății este un anunț, de ani buni, care svertizează că “nu se fac angajări”. Pătrășcoiu are o casă și un apartament, ambele în Târgu Jiu, două terenuri în Schela și două în municipiu și deține bijuterii în valoare de 15.000 euro.

Canalizarea modernizată este ineficientă

În ultimul an, sistemul de canalizare, care a înghițit milioane de euro, a dat rateuri și a demonstrat că lucrările sunt ineficiente. Străzi și cartiere întregi din Târgu Jiu s-au inundat, la ploi torențiale de maximum 15 minute. Apa la robinet curge ba maronie, ba deloc. La sfârșitul acestei veri, locuitorii din municipiu au avut apă cu porția. Nereguli crase au fost devoalate chiar de către colegi de partid ai lui Pătrășcoiu. La o dezbatere publică, la care niciun reprezentant al Aparegio nu a fost prezent, pentru a da explicații localnicilor, deși sunt societate este plătită din banii abonaților, Cristian Toader Pasti a recunoscut că există beneficiari care nu plătesc nici măcar un leu pentru consumul de apă, printre cei scutiți, în mod intenționat sau nu (rămâne de stabilit de instituțiile statului) fiind și hoteluri. Organele de anchetă au dormit, însă, deși avariile s-au ținut lanț, la sistemul modernizat din bani europeni.