Bani publici, în contul firmei familiei lui Florescu! Cariera lui CIP – din umbra lui Călinoiu, în penumbra partidului!

Ciprian Florescu a ajuns candidat al PSD la fotoliul de primar al municipiului Târgu Jiu, din cauză că social-democrații nu au reușit să găsească, în rezerva de cadre a partidului, pe cineva care să-i dea emoții lui Marcel Romanescu, în cursa electorală. După fricțiuni, tensiuni și scandaluri uriașe în partid, candidatura lui Aurel Popescu a fost exclusă din start, având în vedere eșecul din 2017 în fața lui Romanescu, iar Adrian Tudor nu era agreat în sânul organizației municipale, așa că fostul prefect a acceptat rolul de perdant, cel mai probabil, în schimbul unei sinecuri, după alegeri.

Ciprian Florescu a crescut în partid la umbra lui Ion Călinoiu, iar mai apoi fostul președinte al Consiliului Județean Gorj l-a făcut vicepreședinte al instituției. Practic, din acel moment, Florescu a ieșit din pluton și a intrat în gașca așa numiților ”lupi tineri” din partid. Tot atunci a început și ascensiunea profesională a sa și a familiei sale.

Prima mișcare a fost propulsarea socrului său în funcția de director la Liceul de Muzică din Târgu-Jiu, iar câțiva ani mai târziu, soția sa, Codruța Florescu a evoluat de la statutul de psiholog al Ansamblului Artistic ”Doina Gorjului”, la cel de profesor și, mai apoi, director al Palatului Copiilor din Târgu Jiu.

În tot acest timp, firma administrată de soția sa, Cultadalis Mar SRL, derula contracte de prestări servicii cultural-artistice cu zeci de primării din județ. Practic, primarii care organizau diverse sindrofii în comunele lor apelau la firma familiei vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj și erau taxați între 1.000 și 10.000 de lei/zi, iar contractele puteau ajunge și la 25.000 de lei pe o perioadă de cinci luni. Ca să aveți o idee cum se scurgeau banii publici în firma familiei vicepreședintelui Florescu, luăm ca exemplu doar Primăria Fărcășești, în 2015, pe când era condusă de pesedistul Dănuț Bălu:

  • 5 martie, 7.000 de lei pentru o singură zi – spectacolul de Ziua Femeii;
  • 10 septembrie și 2 octombrie, 9.500 de lei, respective 1.500 de lei, pentru alte două sindrofii, la care se adaugă 24.900 de lei, contract cu școala din satul Valea cu Apă, tot pentru servicii cultural artistice.

Complexul Energetic Oltenia a derulat și el un contract de 20.000 de lei cu firma soției lui Ciprian Florescu, contractul fiind unul de sponsorizare, încheiat în 2013. În același an, Romelectro SA, firmă ce derulează contracte cu CE Oltenia, a încheiat un contract de sponsorizare de 10.000 de lei cu firma Codruței Florescu, la fel ca și Meximpex SRL București, o altă firmă ce are afaceri în mineritul din Gorj.

În 2017, Florescu a fost numit prefect de către Guvernul PSD și nu s-a remarcat cu nimic, în afara impunerii unui cod vestimentar la intrarea în Palatul Administrativ.
Potrivit ordinului, ţinuta inacceptabilă include pantaloni scurţi, papuci de plajă, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist sexist sau obscen.
”Nu vor fi permise articole de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articole de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator”, se arată în ordinul care a intrat în vigoare luni, când două femei au aflat că nu pot să intre în Prefectura Gorj, pentru că nu sunt îmbrăcate corespunzător.

Cariera sa a luat sfârșit, la finele anului trecut, când a fost numit ca secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, însă la puțin timp de la numire și-a pierdut postul, după ce predecesorul său și-a recâștigat funcția în instanță. Florescu a trecut pentru scurt timp și prin Secretariatul general al Guvernului, până la căderea cabinetului Dăncilă.

Rămas șomer, Florescu a revenit la adăpostul partidului și caută o sinecură, însă din opoziție e mai greu să-și găsească un loc călduț și bine plătit, așa că, până se limpezesc apele politicii, a fost aruncat în valurile electorale, la sacrificiu.