Caragea: “Cosmin Popescu, candidatul PSD la primărie”

Fostul șef al Poliției gorjene și fost candidat la Primăria Târgu Jiu, Viorel Salvador Caragea, afirmă că PSD-ul îl va susține pe Cosmin Popescu, pentru o candidatură la primărie. “PSD-ul, după loviturile de le-a tot primit, vă spun în premieră, știți care va fi candidatul lor, ca să câștige Târgu Jiul? … Candidatul PSD-ului va fi Cosmin Popescu. Ascultați-mă bine”, a declarat Caragea, unul dintre combatanții actualului edil, Marcel Romanescu. Declarația a fost făcută în ediția de luni a Sabotorii Tv. Cosmin Popescu, actualul președinte al Consiliului Județean Gorj, este susținut de deputatul Mihai Weber, cel care vizează președinția PSD Gorj.