Fripturiștilor din PNL le curg balele după funcții

Liberalii, care au salivat pe marginea terenului, în care a intrat, la ultimele alegeri, echipa PSD, și-au dat arama pe față, săptămâna trecută, când s-au deconspirat. Le curg balele după funcții, dar au tot rămas pe dinafară. Supărați că primarul Marcel Romanescu, pe care în campania electorală l-au lăsat mai mult singur, nu le aruncă oase, de la fereastra primăriei, au început să-i atace pe cei din apropierea edilului. Așa au ajuns la unul dintre ultimii susținători ai primarului, Mihai Paraschiv, pe care l-au scos pe tușă, printr-o strategie murdară.

Liberalii și-au dat cu tesla-n…coaste, săptămâna trecută, când au mai mazilit un membru. Cu complicitatea conducerii, peneliștii au tras pe linie moartă unul dinre cei mai vocali membri și combatant al PSD-ului.  Eduard Berca, mânat de frustrări dobândite în ani de așteptare pentru o candidatură, la care are șanse aproape nule, a vrut să-l înfunde pe Mihai Paraschiv, rămas printre ultimii susținători ai lui Romanescu din partid. L-a convins să candideze pentru o funcție de primvicepreședinte, ca să-l umilească apoi în ședința de alegeri, când nu l-a mai votat. Jocurile făcute pe la spate l-au propulsat în funcție pe anonimul Victor Pîrvulescu. După ce a stat ani de zile pe tușă, acesta a râvnit, în ultima perioadă, la funcții, pe care nimeni din partid nu i le-a dat, așa că șefii au încercat să-i șteargă balele, dându-i un os, pe care să-l roadă în partid și anume postul de primvicepreședinte la organizația municipală a PNL.

Suleiman Magnificul și cadânele din PNL

Șeful peste liberali, un fel de Suleiman Magnificul, care conduce organizația de la Gorj prin telefon, supărat că Marcel Romanescu și Mihai Paraschiv nu-l ascultă, ca alte “cadâne” din partid, a propus să-I interzică lui Praschiv să mai și vorbească public. Adică să nu mai apară la posture de radio și televiziune, să-i atace pe foștii colegi de partid ai lui Vâlceanu, de la PSD. Într-o conferință de presă, pe care a organizat-o, magnificul Vâlceanu s-a dat de gol, că a pus umărul la mazilirea lui Paraschiv, deși a încercat să spună că hotărârea a fost luată de colegi: “Eu n-am făcut decât să regândim lista de comunicatori”, se contrazicea liderul PNL. Și pentru că are “cadâne” docile în partid, propunerea lui Vâlceanu, de a i se interzice consilierului să vorbească în numele formațiunii, a fost votat în unanimitate.