Locotenentul lui Cozma, acționat în instanță. Ce daune i se cer

0
174

Liderul de sindicat Vasile Crețan s-a ales cu o acțiune în instanță, după ce a fost acuzat că a lovit un alt sindicalist. Președintelui Sindicatului Lignitul Oltenia i se cer despăgubiri, după ce ar fi agresat un coleg, într-un hotel din Predeal, unde participaseră la o întâlnire sindicală. Incidentul a pornit de la opinii diferite ale celor doi protagoniști. Nicu Bunoaica spune că a fost lovit de Crețan, iar imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere ale hotelului, iar acestea sunt și probele pe care se bazează sindicalistul, care cere daune. Bunoaica îl acuză pe Crețan că și-a schimbat comportamentul, după ce a fost angajat de administrație, ale cărei jocuri le face, după ce a fost încadrat referent, în cadrul companiei.

Bunoaica spune că a angajat deja un avocat și va dona banii obținuți ca despăgubire, copiilor fără familii.