Premierul minte că stadionul-șantier din Târgu Jiu este finalizat

Premierul României, Viorica Dăncilă, a mințit, în bilanțul primelor șase luni de guvernare, pe care l-a lecturat public, azi, că stadionul din Târgu Jiu este finalizat, în condițiile în care lucrările sunt blocate, din toamna anului trecut. Prim-ministrul PSD a anunțat falsa realizare din județul Gorj, la capitolul “investiții locale finalizate”. Viorica Dăncilă nu poate fi suspectată că nu cunoaște realitatea de la Târgu Jiu, tot ea declarând, la Congresul PSD, în data de 10 martie, că arena din orașul lui Brâncuși va fi gata în 96 de zile. Termenul anunțat de premier a fost depășit și nici măcar suma necesară finalizării investiției, patru milioane de euro, nu a fost alocată de guvernul condus de Viorica Dăncilă. Inaugurarea stadionului început în 2015, care a costat până acum peste 22 milioane de euro, este departe de a avea loc. Termenul inițial a fost depășit, deja, cu doi ani, el fiind anunțat pentru sfârșitul anului 2016. Încă de la începutul anului, primarul Marcel Romanescu a făcut poteci, la capitală, pentru a obține suma necesară finalizării lucrărilor, însă, până în acest moment, s-au primit doar promisiuni. Arena este înconjurată de un teren denivelat, în care se formează bălți, la fiecare ploaie. Stadionul este îngrădit cu panouri metalice, până la finalizarea lucrărilor de amenajare exterioară, cu tot cu utilități.

Șeful Guvernului PSD a promis că va participa la inaugurare și a comandat chiar și sticla de șampanie, colegilor de partid. Cum inaugurarea nu a mai avut loc, dar Viorica Dăncilă a anunțat finalizarea lucrărilor, fie premierul minte, fie nu are noțiuni de geografie și confundă localitățile în care au fost duse la bun-sfârșit investițiile.