Singur împotriva tuturor!

Acesta este tabloul alegerilor de la Telești. Cristian Mischie putea să folosească, linistit, sintagma de mai sus, ca slogan electoral. Nimic mai adevărat.

Chiar este singur împotriva tuturor. Singur din punct de vedere politic!!!

Cum bine este știut, oameni buni, alegerile locale se negociază ca la piață, soarta noastră, a cetățenilor, fiind efectiv vândută, respectiv cumpărată, de unii și de alții. Acesta este și motivul pentru care Romania a ajuns o adevărată ruină, distrusă efectiv de tot cancerul politic. Partidele politice nu există și nu au existat niciodată. Toate la un loc au avut un singur scop. Banii!! Banii noștri, ai contribuabililor, vreau să spun. Atunci când este cazul, ei își dau mâna și pentru a-şi atinge obiectivele, adică furatul banului nostru, devin brusc aliați, prieteni și nu în ultimul rând competitori. Această strategie mizeră a clasei politice funcționează de 27 de ani și din păcate, printre noi, văd că încă mai prinde. Păcat. Păcat că nu găsim forța și unitatea să-i spulberăm de fiecare dată când avem ocazia, să extragem din aceste partide pe cel mai cinstit și cel mai puțin implicat în politică!!  Doar așa era lor clădită pe furt și minciună se va sfârși. Doar alegând un om care nu are conexiuni in lumea politică, mai putem salva, atât cât se mai poate salva.

Noi cei mai in vârstă nu mai putem spera în mai bine, însă viitorul copiilor noștri ne obligă să dăm dovadă de minimă rațiune și să devenim factori decizionali cu adevărat!

….Stop amanetării viitorului nostru….

Toată lumea știe că, în special la sat, când vin votările, se formează grupuri, grupuri de formatori de opinie, care nu numai că vând iluzii oamenilor, dar mai și exploatează sărăcia fiecăruia, cumpărând efectiv voturi. Aici este marea problemă, aici este și balamaua care ne-a distrus în ultimii 27 de ani. Personaje fără pic de demnitate și iraționale ne-au amanetat viitorul copiilor noștri.

Practica aceea întâlnită de-a lungul timpului, când micul și berea au dictat “conștiința” unora și altora.

Da, oameni buni! Pentru un mic și o bere, plătit tot din banii noștri, niște dobitoci votează alți dobitoci.

Uite așa am ajuns noi, românii, să trăim în două lumi paralele, uite așa am ajuns noi să ne vedem copiii doar de sărbători, fiindcă stau și sclavesc prin alte țări, uite așa, încet și sigur, ne-am dezumanizat și autodistrus. A fost mai simplu decât pare.

Categoriile de care vorbesc nu au avut nici măcar inteligența de a lua și apoi de a vota cu fărâma aia de inimă, adică cu minimă conștiință. În prostia lor, au respectat “micul și berea”, mai mult decât pe semenii lor. Aceasta este categoria de cea mai joasă speță, din păcate, destul de numeroasă in unele zone ale țării!

Ce trebuie sa rețină ei este că liderul de grup, care împarte…100 milioane într-o zonă, a primit spre distribuire, 300!! Din păcate, categoria la care făceam referire este prea proastă să-si dea seama.

 

Dumnezeu e mare și vede!

Trebuie sa recunosc că mai este și valul de votanți, care îmi stârnesc mila, dar totodată care-mi umflă ficatul de nervi. Aici vorbim de persoanele sărace și cu credință în Dumnezeu.

Știm cu toții că la magazinele de la țară se vinde pe caiet. Plătim la pensie sau când trimite copilul din străinătate un pol de bani. Iar la fel, în mare parte din zonele țării, se practică ștergerea datoriilor de la prăvăliile din sat. Dacă mă întrebați pe mine, este cel mai mare păcat să umilești oamenii în halul ăsta!!! Ceea ce nu înțeleg, însă, cum, doamne iartă-mă, când intru singur în cabina de vot, unde nimeni nu știe cu cine votez, eu respect înțelegerea, gândind efectiv că am o datorie față de Dumnezeu!

Ciudat mod de a gândi și de a ne manifesta, în loc să amendăm umilința, noi o premiem prin vot.

 

Tu ai postul ăla, tu contractul ăla….

Ajungem la beneficiarii alegerilor, 6-7 la număr. Aici mă refer la alianța subterană a partidelor politice, care își dau mâna pe sub masă. In fața dumneavoastră se înjură, iar in spate, se pupă!

Nimic mai adevărat. Ca să  traduc puțin din titlu, mai pe românește, candidatul cu cele mai mari șanse negociază cu celelalte partide. Aici intervin liderii de la centru! Altă specie de idioți!!! Pentru  un număr de 80-100-150 de voturi, ei negociază funcții sau contracte din bani publici. Banii aia publici îi dăm tot noi, preferențial, fără să știm, evident.

Ulterior, după caz, aflăm de prin presă, însă uitam până la viitoarele alegeri. Grupul de interese din jurul clasei politice și-a atins scopul, pentru încă 4 ani. Noi, …”prostimea”, ori am fost prea naivi, ori ne-a fost greu să coborâm din pat.

 

Stai în pat…mănânci din pat!

Cât de tare mă încearcă scârba, de toată clasa politică, niciodată nu am neglijat votul!! Au fost momente când efectiv nu aveai ce alege, însă am analizat în profunzime omul. Am analizat omul, fără să iau în discuție partidul, fiindcă, oricum, o făceam degeaba. Doctrina fiecărui partid se numește BANI!!! Acesta este motivul pentru care prefer omul al cărui caracter îmi pare mie cel mai curat și cel mai slab pregătit în a fura!!

Segmentul oamenilor nehotărâți a început să fie decizional in alegeri, tocmai prin prisma faptului că au făcut front comun și au învins “micul și berea”.

În concluzie, jos din pat și dați-le cu votul în cap, să le sară muștarul pe nas!

Noi, “sabotorii” sabotorilor acestui județ, sinceri și dezinteresați, l-am identificat pe Cristian Mischie, copil de sat autentic, muncitor, fără conexiuni politice, deci, in opinia mea, singurul care ar trage pentru oameni. El, săracu’, habar nu are cate mâini s-au dat pentru mazilirea lui, chiar și din interiorul propriului partid!!  Norocul lui, cu 3-4 personaje din același partid, care chiar au crezut în el și în calitățile sale, prea sincere pentru hienele politice.

În plus, conform sondajelor, este la doar 2 procente în spatele alianței PSD–MP–PNL, alianță ascunsă ochilor pentru că este mult prea costisitoare pentru buzunarul dumneavoastră. Caracatița rămâne tot o caracatiță! Retezați-i tentaculele și astfel puteți spera în mai bine.

Să citez un clasic în viață “Luați Teleștiul înapoi”
Noroc și înțelepciune vă doresc!